Văcărescu Ienache

Poet. Întemeietor al familiei „principilor poeţi” căreia îi aparţin şi fiii săi, Alecu şi Nicolae, şi nepotul lui Iancu, Ienăche este exponentul tipic al nobilimii muntene din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: poliglot prin educaţie şi din necesităţi diplomatice – ştie italiană, greacă şi turcă – participă la viaţa principatului, avînd, între 1760 şi 1790, diferite funcţii înalte la curţile principilor fanarioţi care se succed pe tronul Munteniei. Activitatea sa literară mărturiseşte despre preocupări istorice şi lingvistice; numele lui este cu toate acestea cunoscut în primul rînd pentru activitatea sa poetică, de mici dimensiuni, care reprezintă prima creaţie românească modernă. Între 1788 şi 1795, scrie Istorie a prea puternicilor înpăraţi otomani, o istorie a imperiului turcesc, păstrată în manuscris pînă în 1863. Producţia lingvistică conţine două dicţionare şi o gramatică intitulată Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti, tipărită la Rîmnic în 1787. În gramatica sa, compilată după modele străine, cu deosebire greceşti şi italiene, autorul afirmă latinitatea românei, militează pentru simplificarea alfabetului, elaborează o terminologie lingvistică pe modelul celei italiene. Ultima parte a gramaticii conţine un scurt tratat de prozodie, Păntru construtione figurata, şi un capitol dedicat poeticii, Păntru poetică, în care sunt explicitate principiile versificaţiei corecte; expunerea teoretică este însoţită de exemple din versuri originale sau rescrieri, precum Amărîtă turturea. În poezia românească, Ienăchiţă ocupă poziţia părintelui fondator, cel care, recunoscînd o idee poetică, caută să o traducă în discurs poetic, încercînd să umple distanţa dintre idee şi expresie

Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orînduelelor gramaticii rumîneşti... (Rîmnic, 1787; ed. II, Viena, 1787); Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani, în Al. Papiu Ilarian, Tezaur de monumente istorice pentru români, II, (1863); Poeziile Văcăreştilor, ed. îngrijită de M. Dragomirescu şi E. Gârleanu, pref. de Al. Odobescu (Bucureşti, 1908)