Delavrancea Barbu

Delavrancea Barbu pseudonimul lui Barbu Ştefănescu

2 aprilie 1858, Bucureşti

29 aprilie 1918, Iaşi

Prozator şi dramaturg. Fiu de negustori din mahalaua Bucureştiului, termină studiile liceale la “Sf. Sava”(1877) şi îşi ia licenţa în Drept la Universitatea din Bucureşti (1882). Debut cu versuri în ziarul România liberă, debut în volum (1878) cu proză memorialistică (Poiana lungă. Amintiri). Are o activitate prodigioasă de ziarist, întemeiază el însuşi revista Lupta literară (1887, 2 numere), apoi trece în redacţia Revistei noi, a lui Hasdeu. Avocat de renume, considerat un artist al barei. Scrie proză de succes (Trubadurul, Hagi Tudose, Între vis şi viaţă), alternînd formula naturalistă a investigaţiei psihologice cu o viziune idilică. Impresionat de răscoalele ţărăneşti din 1907, începe două trilogii dramatice, din care o scrie doar pe cea consacrată istoriei medievale a Moldovei: Apus de soare, Viforul, Luceafărul, marcate de retorismul superior al autorului. Îşi dramatizează două nuvele, Irinel şi Hagi Tudose, fără a mai avea însă succesul iniţial. Ales membru al Academiei Române (1912), rosteşte un discurs de recepţie, intitulat Din estetica poeziei populare, profesiune de credinţă de descendenţă romantic-paşoptistă; aşa cum romantic este temperamentul scriitorului

Poiana lungă. Amintiri (Bucureşti, 1878); Sultănica (Bucureşti, 1885); Linişte (Bucureşti, 1887); Trubadurul (Bucureşti, 1887); Paraziţii (Bucureşti, 1892); Între vis şi viaţă (Bucureşti, 1893); Hagi Tudose. Tipuri şi moravuri (Bucureşti, 1903); Apus de soare (Bucureşti, 1909); Viforul (Bucureşti, 1910); Luceafărul (Bucureşti, 1910); Irinel (Bucureşti, 1912); Din estetica poeziei populare (Bucureşti, 1913)

Apus de soare (fragment)