1799 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1799

*Alecu Văcărescu,

Oglinda cînd ţi-ar arăta!

 

* În ceea ce priveşte textele lui A. Văcărescu, întrucît nu se cunoaşte o dată de compunere sau/şi de publicare a acestora, am fixat anul 1799, anul morţii poetului, ca limită cronologică pentru includerea textelor antologate.

 

Oglinda cînd ţi-ar arăta!

Întreagă frumuseţea ta!

                Atunci şi tu, ca mine,

                Te-ai închina la tine.

 

N-ar fi mijloc să te priveşi

Asemenea după cum eşti

                Şi idolatrie

                nu-ţi aduci tu ţie.

 

Ochii în ea cînd ţi-i arunci

Dă tot să-ntunecă atunci

                Şi dă te şi arată

                Iar nu adevărată

 

D-aceea nu da crezămînt

Oglinzii, ce cu scăzămînt

                Îţi face-nşălăciune

                Şi tot minciuni îţi spune.

 

Ci cîtă eştiştii, dă vei,

crezămînt ochilor miei,

                Fiindcă nu te-nşală

                Nici fac vreo greşală.

 

În ei te catăte vezi

Întocma cît luminezi

                Şi dîntr-a lor vedere

                Vezi cîtă ai putere.

 

Crede-i, săracii, cînd îţi spun

numai ţiesupun

                Şi le eşti din fire

                A lor dumnezeire.

 

(Alecu Văcărescu, Oglinda cînd ţi-ar arăta, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 331-332)

 

 

În flacăra care mă arz

 

În flacăra care mă arz

În loc de chinuri şi necaz

Găsesc tot mîngîere,

Dulceaţă şi plăcere.

 

Ca pervaneaoa am ajuns

Nu e vreun lucru de ascuns,

Singur alerg de voie,

În foc fără nevoie!

 

Cînd nu te văz, îngheţ de frig,

Voi să te văz şi să mă frig!

A ochilor tăi rază

Îm place să mă arză!

 

În focu-ţi cînd mă prigoresc,

Atunci îmi pare trăiesc!

Atunciştiu cu viaţă,

Aminteri sînt de ghiaţă.

 

Această parte mi-am ales

Din flacără-ţi să nu mai ies!

Nu voi să am scăpare

D-un foc ce rai îm pare!

 

Să arz trăind, să mor arzînd!

Ş-al tău obraz numai văzînd,

Să-m pară focul viaţă,

Şi moartea o dulceaţă!

 

Aşa m-am hotărîtfiu

Cît voi trăi, cît voi fi viu,

În piept purtînd-ţi focul,

Să-mi fericesc norocul!

 

Iar cînd urmă voi muri,

Nici între morţi nu voi feri

D-a spune la oricine

C-aşa ţi se cuvine.

 

(Alecu Văcărescu, În flacăra care mă arz, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 335-337)

 

 

Foarte multă văz plăcere

 

Foarte multă văz plăcere

La a tuturor părere,

Hotărînd cu o pornire,

Făr’ d-a face osebire:

 

Cum lucruri delicate

Trei să află-n lume date

Care potîndulcească

O vedere omenească.

 

Zic: c-o apă şi- verdeaţă

Şi un chip frumos la faţă

Au firească-a lor putere

mîngîie o vedere.

 

Arătînd pot să facă

Orice suflet ca să placă,

Şi cusurnu rămîie

cît simte să-l mîngîie.

 

Dar o minte cu simţire,

Delicată şi supţire,

Vrînd acestea să-le adune,

Face judecăţ mai bune;

 

Nu dă făr’ dă cercetare

Privileghiu aşă mare:

Tot un fel sînt cîte trele

Dopotrivă între ele.

 

Căci la apă şi verdeaţă

Şi dă este vro dulceaţă,

Dar o ştim cu legătură

Într-un fel dă la natură

 

Dîndobşte o plăcere

La a tuturor vedere,

Şi mai mult nu se-nmulţeşte

Nici mai scade, nici mai creşte.

 

Iar viind la frumuseţe,

Aici voi, idee isteţe!

Căci întrăm în adîncime

Şi dă tălmăciri mulţime.

 

Vedem chipuri milioane,

Dar sînt cadre şi icoane

Care-npodobesc păreţii

Cu năpastea frumuseţii!

 

Şi măcar -s mişcătoare,

Mai ales şi vorbitoare,

Dar le-arată tot cuvîntul

umblînd geme pămîntul.

 

Merg acelea, bunioară,

La verdeaţă, la apşoară,

Să-m dea singure credinţă,

Cît nu sînt de trebuinţă!

 

Cînd voi zice frumuseţe,

Voi şi suflet cu blîndeţe,

Cu simbiţiri, cu isteciune,

Depărtat de-nselăciune.

 

Şi un nu ştiu ce prea dule

Ce simpadie aduce!

Şi să-nnoadă cu strînsoare

Unde va fi dat prînsoare.

 

Atunci este însuşită:

Frumuseţe săvîrşită,

Care poate numească

Fitecine şi cerească.

 

Atunci fermecă din fire

Orice suflet cu simţire,

Şi mîngîie şi vederea,

Şi adaogă plăcerea.

 

Acest dar al frumuseţii

Cu al apei ş-al verdeţii,

Avînd şi singurătatea

Face rai pustietatea!

 

(Alecu Văcărescu, Foarte multă văz plăcere, în Poeţii Văcăreşti (Ienache, Alecu şi Nicolae), Opere, Ediţie critică, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie şi indice de C. Cîrstoiu, Minerva, Bucureşti, 1982, pp. 345-348)

 

 
ultimo aggiornamento: 30-Mar-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina