1826

Dinicu Golescu

Însemnare a călătoriii mele Constandin Radovici din Goleşti

 

Cătră cititor

 

De este slobod aceluia ce, umblînd prin casele altora, să vază şi să gîndească la a sa, slobod au fost şi mie, în toata călătoriia ce să coprinde întru această cărticică, să gîndesc nu la casa, ci la patria mea, la care cine nu gîndeşte, nici face pentru dînsa orice bine, poate n-are nici casă, şi de are, o lasă.

Şi de este sădită fireşte în om pohta a avea orce lucru bun vede la altu şi, far’ de a-1 hrăpi de la acela, să să silească, de nu îl are, să-l cîştige, iar de îl are rău, să-l prefacă în bun, nu poate nimeni, drept judecînd, să mă dojenească, căci în toate păsurile mele nu am putut după orce vedere să nu îm întorc către dînsa ochii minţii.

Pre aceste vederi şi gîndirile ce îm aţiţa în suflet întîmpinarea lor am socotit ca prin tipar să le comunesc doriţilor miei compatrioţi, îmboldit spre aceasta mai mult de ruşine. Căci, în bibliothicile ce am văzut, poate cinevaş să încarce cară de cărţi coprinzătoare de călătorii făcute de evropei nu numai prin India şi prin China şi prin alte ţări şi ostroave mai depărtate şi puţin cunoscute, ci încă şi prin ţările cele mai apropiete. Iar la noi nu s-au văzut o acest feliu de carte, nici de aceea carii au putut să scrie şi mai multe, şi mai bine.

Înfrenat de cunoştinţa micşoririi mele în ştiinţe şi ascultări întru învăţături, nu aş fi îndrăznit niciodată să apuc condeiul. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd, să nu iau aminte, luînd aminte, să nu aseamăn, asemănînd, să nu judec binele şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor miei? Şi cum puteam să nu însămnez cele văzute, deaca în toată călătoria, şi în privirea lucrurilor ‑ celea mai multe vrednice de văzut ‑ întovărăşit de mulţi oameni dintr-alte neamuri, îi vedeam pre toţi însemnînd şi culegînd binele, ca să-l facă cunoscut celor de un neam cu ei?

Binele l-au învăţat oamenii întîi unii de la alţii, neamurile mai pre urmă unul de la altul, precum vedem în istorii: că elinii, prin călătorii la Eghipet, au tras de acolo luminările ştiinţilor, multe din meşteşuguri, şi romanilor, strămoşilor noştri, înmulţite le-au comunicat. Iar aceştia în toată Evropa cea luminată le-au răvărsat, şi aceasta, din zi în zi sporindu-le, însutit roditoare le-au făcut. Şi îş fericeşte noroadele prin comunicaţia binelui adunat din călătoriile ce fac neamurile unile prin ţările altora şi publicarisindu-le prin cărţi.

Plină este Evropa, precum de altele, aşa şi de asemenea cărţi. Nici un unghiu, cel mai nebăgat în seamă, de pămînt, nici o ţară, nici un oraş, nici un sat nu este necunoscut la nici un evropeu; ajunge să ştie citi. Iar noi, ca să ne cunoaştem ţara bine, trebuie să cîştigăm această cunoştinţă din citirea a vreunii cărţi scrisă de evropeu. Mulţime de istorii ale Ţării Româneşti să află în Evropa, scrise în limbele ei, şi în limba românească, dar tot de streini; iar de vreun pămîntean al aceştii ţări făcută, nu să pomeneşte. Acum dar, cînd şi domnia este încredinţată pe mîini de otcîrmuitor şi domn pămîntean, măriia-sa Grigorie v[oie]v[o]d Ghica, cînd şi şcoale naţionale s-au aşăzat, cînd şi filosofia în limba românească a vorbi acuma întîi s-au început prin părintele ieromonahul Efrosin Poteca, profesorul filosofiii, ale căruia osîrdii ne dau foarte bune nădejdi, cînd mulţi din nobila tinerime a patriii noastre, după ce ş-au săvîrşit cursul învăţăturilor în Evropa cea luminată, în patrie s-au întors, prin care putem să dobîndim şi multe tălmăciri de cărţi în limba naţională, şi mijloace spre folosul luminii, podoabă şi bunelor orînduieli a patriii noastre, vremea este a ne deştepta, ca nişte bune gazde care, cînd ies din casele lor, adună pe seama lor şi a casnicilor lor. Aşa şi noi: adunînd binele, care din citiri de cărţi bune şi folositoare, care din călătorii, care din întîlniri şi adunări cu oameni de neamuri luminate, să-l împărtăşim compatrioţilor noştri şi să-l sădim în pămîntul nostru, spre rodire înmulţită, ca să cîştigăm şi noi de la următorii noştri mulţumirile ce le aud moşii şi strămoşii, cîţi, sau de la sine au aflat, sau de la alţii au luat şi ne-au lăsat vreun bine.

Căci iată, fericim pre izvoditorii cărţii româneşti, părintele Chiril, în al şaptelea veac, şi întemeiate in Valahia de vvd. Vlad Dracu la 1439, după Sinodul de la Florentia; pre aducătoriul tipografiii, Mateiu Basaraba vvd.; pre aşăzătorii de şcoale, Nicolae vvd. Mavrocordat şi Constandin vvd. Mavrocordat, carele au alcătuit şcoale: elinească, italinească, turcească, slovenească şi românească, şi pre cei întîi tălmăcitori ai Evangheliii şi Bibliii, iar Matei Basaraba, în anul 1654, şi pre ziditorii şi zăstrătorii de spitaluri, spătarul Mihai Cantacozino, şi pre întîiul izvoditor al grămăticii, Ioan Văcărescu, şi întîiul aducător al sămînţii porumbului, iar Constandin Mavrocordat. Şi pre alţi începători şi săditori de orce bine, şi iubitori de om, şi folositori de obşte, care, cu cît de puţini sînt la număr, cu atît şi lauda lor este mai mare, şi vina noastră, a următorilor în neam şi neurmătorilor în fapte, este mai neiertată şi netăgăduită.

 

Cronştatd, ce-i zic româneşte Braşov

 

Acest oraş este în ţinutul Sibenbirghen, în judeţul Bîrsii, mic şi cetăţuit, dar îndestul lăcuit, avînd peste doaăzeci de mii lăcuitori, căci este aproape de hotarăle prinţipatului Valahiii, şi negoţul să află în mare lucrare. Acesta să otcîrmuieşte, cu ale sale deosibite pravile şi obiceiuri, supt stăpînirea austriecească. Şi cînd jăluitorii nu să odihnesc după hotărîrile maghistratului alcătuit de naţia săsească, pornesc jalba lor la Sibii, şi de acolo, nemulţumindu-să, la Cluj, şi de acolo iarăş, de nu să vor odihni, la Viena, de unde să dă cea de săvîrşit hotărîre.

Pămîntul acestui judeţ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliţi a-l îngrăşa cu gunoiu în toţi anii, şi în cele mai multe părţi a nu semăna locul de estim şi la anu viitor. Dar această pagubă ce le aduce acest pămînt o împlinesc cu vredniciia lor; fiindcă această naţie săsească este foarte muncitoare, căci bez munca cîmpului, care o fac la vreme şi cu multă sirguinţă şi bună chibzuire, cîte lucruri sînt a le săvîrşi în curţile lor, cum meliţatul, bătutul snopilor de grîu, orz, ovăz şi alte asemenea lucruri, să scoală noaptea cu lumină de le săvîrşesc. Şi în scurt, un strein, cum va intra în satele lor, numai dupe cele ce vede cunoaşte a lor vrednicie şi că au pravili drepte, spre fericirea naţiii.

Căci va vedea în toate satele case de zid cu cîte trei şi patru odăi, geamuri pe la ferestre, jalogii văpsite, şi într-însele paturi, lăviţi, mese, lăzi, scaune, toate văpsite, oglinzi, chipuri, ceasornice, rînduri de aşternuturi destule, şi de masă cu prisos, şi oricîte vase spre gătirea bucatelor şi întrebuinţarea mesii, toate le au cu prisos, pă cît socotesc că le-ar trebui peste tot anul, şi în veci îmbrăcaţi curat; iar sas cu picior gol nu să va învrednici nimeni să vază.

Pe la satele lor au foarte bună orînduială, spre podoabă; buna vieţuire şi învăţătura copiilor, căci toţi copiii trebuie să înveţe carte, încît să poată citi şi a scrie, şi cele trebuincioase trei socoteli, adunarea, înmulţirea şi scăderea. Şi preoţii lor sînt datori o dată pe săptămînă, duminica, la doao ceasuri dupe prînz, să cuvinteze către toţi copiii satului ce sînt în vîrstă de zece ani şi pînă să însoară: cum să-ş păzească datoriia către Dumnezeu, cum să să poarte către părinţii lor, către cei mai bătrîni şi către toţi setenii, şi la datoriile către stăpînire, şi cum să cuvine să le fie petrecerea bună şi cinstită, şi la vremea lucrului de a fi foarte silitori, încît treaba de astăz niciodată să nu o lase pentru mîine; căci a doua zi, sau alta poate i să va întîmpla, sau vremea îi va sta împotriva; şi aceasta de într-o zi lenevire poate să-l facă lipsit peste tot anul. Şi pe care, după multa auzire a povăţuirii lor, îl va dovedi neascultător şi neurmător povăţuirilor, îl şi pedepsesc; şi pedeapsa este gloabă la cutiia satului, ce au spre faceri de bine, de la zece creiţari şi pînă la un fiurin hîrtie. Şi pentru necuviincioasa urmare a acelui tînăr, trebuie să fie mărturie, care să să dea în faţa adunării şi a părinţilor lui, căci nici acei zece creiţari nu să dau după voia preotului sau a altui cuivaş, ci după dreptate, şi căci aceasta să socoteşte o mare ruşine în familia celui greşit.

Dintr-aceste bune îngrijiri ale acestui neam, judece fieşcine că un neam aşa iubitor de muncă, aşa binecrescut, bine învăţat în datoriile sale, bine prăvilnicit în dreptăţile sale, bine mînat pe calea fericirii, nu poate să nu ajungă la sfîrşitul spre care tot omul priveşte.

Şi de voiu voi să fac descriere pentru toate bunele orînduieli ale oraşului Braşov, cum pentru preoţii bisericilor, cum sînt împodobiţi cu toate cele cuviincioase unui preot; cum orînduiala şcoalelor, unde nu este copil, măcar de şălar, măcar de ştrengar, a nu merge spre cîştigarea luminii, şi mulţime alte bune chibzuiri şi urmări, spre odihnă şi folosul aceştii naţii, mi-ar fi trebuit vreme şi hîrtie, mai vîrtos în vreme ce am să cuvintez pentru multe oraşe.

Semănăturile ale tot judeţului Bîrsii este cel mai dintîi grîul, apoi porumbul, ovăzul, rişca, săcara, cartoflii, orzul, mazerea, lintea, fasolea, meiul; iar bobul şi dovlecii pentru vite. Poamele sînt cireşele, vişnile, perile, merile, prunele, nucile.

Din Braşov şi pînă în Făgăraş sînt poşte trei: Vlădeni, Şărcaia şi Făgăraşul; să trece apa Ghimbăşălu şi Bîrsa.

 

Făgăraş

 

Oraş mic, cu o cetate foarte mică, în judeţul Făgăraşului. Are un pod peste apa Oltului; lungul poate fi ca de optzeci stînjini, latul de trei, lucrat cu mare meşteşug, întemeiat numai la căpătîie şi la mijloc într-o zidire ţeapănă, iar celalant tot spînzurat cu mare meşteşug arhitectonicesc, închis de amîndoaă părţile şi învălit. Un asemenea pod în toată stăpînirea austriecească nu am mai văzut, iar foarte mici şi cu asemenea meşteşug lucrate sînt multe.

Semănăturile oareşce încep a să schimba, fiind porumbul cel mai mult, apoi grîul şi celelante. Iară rişca şi săcara să împuţinează, şi din poame iarăş prunile să înmulţesc.

Din Făgăraş pînă în Sibii, poşte trei: Uţa, Ghirezau şi Sibiu. Să trece rîul Făgăraşului pe pod de piatră, iar mergînd spre Mureş-Vaşarhei sau Mediiaş, să trece gîrla Oltului pe acest pod ce mai sus am numit.

 

(Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriii mele Constandin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, în Id., Scrieri ediţie de M. Anghelescu, Minerva, Bucureşti, 1990, pp. 3-7)