1844 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1844

Cezar Bolliac

Poezia populară

 

Tot poporul are caracterul său, gradul său de simţitate şi felul său de gust în arte. Cînd va cineva să-şi facă o idee despre caracterul şi simţitatea unei naţii, nu trebuie să o cerceteze în saloanele artistocraţilor săi, unde toate simtimentele sînt îngînate şi unde spulberează ideile vagabonde şi bastarde ce ajung cosmopolite pe aripile luxului; trebuie să se coboare în fundul norodului, în matca naţiii; să vază traiul săteanului, afecţiile lui, şi în acest chip numai va putea zice că are o idee despre caracterul acelei naţii.

Trăsura însă cea mai caracteristică care poate da o idee fizionomistului filozof ce voieşte să studieze de departe o naţie oarecare este poezia; poezia populară, a cării melodie, ritm, cantilină, expresii şi idei nu sînt nicidecum profanate de îngălarea imitaţiii streinismurilor şi de afectaţiile inimilor obosite şi roase prin atîtea deosebite role cu care au trebuit să se îmbrace spre a juca în astă comedie bizară pe care o numim înalta soţietate.

Eu dau acelui filozof o nuanţă din poezia populară a naţiii noastre: O fiică rumâncă, ce îşi păzeşte viţeii în crîng, lucrează la umbră; iubitul său o vede şi vine lîngă dînsa:

‑ Lele, gagă, ce faci, fa?

întreabă munteanul înamorat, cu aerul său imperial, şi fiica înamorată răspunde:

 

‑ Cos la cămăşuţa ta,

Cu mătase viorea

Vinerea şi miercurea.

Aş cosea şi-n zi de Paşte,

Şi cînd Cristuleţul naşte.

Mă-i lua, nu mă-i lua,

Cămăşuţa-i tot a ta.

Dar d-aş şti că mă-i lăsa,

Singură m-aş spînzura

De marginea drumului,

De vîrful aninului!

 

Veniţi, domnilor poeţi! Veniţi, toţi cîţi vă ruşinaţi a lua să dezvoltaţi o temă naţională, ci căutaţi epigrafele dumneavoastră totdauna aiurea şi niciodată acasă. Veniţi să vedem ce zice munteanca noastră în cîntecul său:

‑ Cos la cămăşuţa ta

Lucrez pentru tine; mă ocup de tine; îmi fac petrecerea îndeletnicindu-mă la un lucru al tău.

Cu mătase viorea

Vioreaua e floarea cea dintîi care ne vesteşte sosirea împărăţiii amorului; vioreaua e cea dintîi floare ce pune fata la ureche şi flăcăul în pălărie; viorele mi-ai dat cînd te-ai prins pentru întîia oară la horă lîngă mine; faţa viorelei am ales-o şi eu ca să o pui la cămăşuţa ta.

Vinerea şi miercurea

 

Eu cos pentru tine şi în ziua de sfînta Vineri cînd este rău de ochi, şi în ziua de sfînta miercuri cînd este rău de urît; las’ să-mi pierz şi ochii pentru tine, las’ să mă urască şi toată lumea; mie îmi e destul dragostea ta.

Aş cosea şi-n zi de Paşte,

Şi cînd Cristuleţul naşte

 

A-mi pierde ochii însă, a mă face urîcioasă părinţilor şi lumii pentru tine, nu e destul. Mi-aş da şi sufletul în muncile răilor; nu m-aş gîndi nicidecum că mîhnesc pe sfîntuleţul, numai ca să poci face o mulţumire a ta.

 

Mă-i lua, nu mă-i lua,

Cămăşuta-i tot a ta

 

Şi gîndeşti că toate aste jertfe le fac cu vreun gînd, cu vreo nădejde, voi să dobîndesc cu ele vreun drept a fi odată soţia ta, ‑ nu. Tu eşti slobod ca aerul, poţi face ce voieşti... ceea ce te poate noroci... te poţi însoţi cu care vei voi... eu te voi binecuvînta şi mă voi mulţumi numai ştiind că am făcut jertfe pentru tine.

 

Dar, d-aş şti că mă-i lăsa,

Singură m-aş spînzura

 

Dar, cu toate astea, dacă aş putea să prevăz că o să vie o zi în care să se stingă amorul tău pentru mine; dac-aş şti că o să sufer odată mîhnirea a te vedea în braţele alteia; dac-aş şti că fericirea ce simţ acum în amorul tău o să se schimbe odată în iadul părăsirii tale, ca să nu apuc să întîmpin acel minut dureros, ca să nu apuc să gust din otrava acelui pahar, ‑ eu mi-aş face seama de vreme: m-aş omorî fără să mai gîndesc că nici un creştin nu o să-mi zică un Dumnezeu s-o ierte, fără să gîndesc că n-o să am parte de un mormînt pe care să poată plînge vreunul din aceia ce m-au iubit, ca să mă sfîrşesc cu ideea că tu mă mai iubeşti încă.

 

Pe marginea drumului,

De vîrful aninului

 

M-aş spînzura de laturea drumului celui mare, de vîrful acelui înalt anin, ca să poată să mă vadă drumaşii de departe şi să aibă vreme a-şi zice: poate că biata fată a iubit; poate că a fost nenorocită în dragostea sa!

Acestea zice, domnilor, iubeaţa munteancă, ‑ codana cu ochii de şoim pe care n-am văzut-o niciodată încadrată în versurile dumneavoastră.

Ritmul acesta se vede a fi instinctiv, ca să zic aşa, pentru poezia lirică, mai la toate limbile, şi tot acesta se simte că slujeşte de normă în toate horele şi cîntecele noastre naţionale. Opt şi şapte silabe ‑ cînd una lungă şi alta scurtă, cînd una scurtă şi alta lungă; ‑ de opt silabe, ‑ cînd versurile sînt plane, care se zic şi femeieşti, nu ştiu pentru ce, şi de şapte cînd sînt troncate, ‑ bărbăteşti. Acestea sînt toate de şapte silabe; şi, deşi vreo doă dintr-însele se par a fi de acelea ce se numesc sdrucioli, adecă cu tonul la prepenultimă, însă, luîndu-le bine seama, se văd că sînt toate troncate, mai vîrtos cînd sînt cîntate şi ţin toate această măsură: -v-v-v-

 C.[ezar] B.[olliac]

“Vestitorul românesc”, 1844, an VIII, nr. 8

 (28 ianuarie)

 

(Cezar Bolliac, Poezia populară, în G. Ivaşcu (ed.), Din istoria teoriei şi a criticii literare româneşti, I, 1812-1866, EDP, Bucureşti, 1967, pp. 327-330)

 

 
ultimo aggiornamento: 30-Mar-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina