1845 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1845

Ion Ghica

Istoria lui Alecu Şoricescu

 

Povestitorul, napolitan de origine, îndeletnicindu-se cu comerţul de grîne, intră în legătură cu Alecache Şoricescu, proprietarul moşiei Mămăligeni. Cîştigînd încrederea acestuia, primeşte din parte-i "o destăinuire desăvîrşită a vieţii lui".

Intr-o seară, bînd ceai, după ce ne-am întors de la vînătoare, Alecache Şoricescu îmi zice:

‑ Nu, prietene! nu am fost totdauna negustor de grîu! Ăsta pe care mă vezi n-am fost tot gros, rumen şi cu păru scurt; eu am avut plete lungi, obraz palid; am aplaudat şi am şuierat pe Basadonna1, pe Nourrit2, pe Malibran3 şi pe Ronzi4; am suit pe Victor Hugo şi pe Dumas pînă la ceruri şi am afundat pe Cornelie, Racine şi Voltaire pînă în fundul tartarului, de unde d-abia geniul dramatic al lui Rachel5 a putut să-i scoată; am grămădit pe Mozart, Beethoven, Weber şi pe Rossini şi am făcut piedestal lui Verdi, care suflă mai toţi din trîmbiţe şi bate necontenit din tobe.

Dar să-ţi încep povestirea vieţii mele mai de departe. Din frageda mea copilărie, tatăl meu m-a crescut necontenit cu învăţători bine plătiţi; zece ani am cetit pe Xenofont, am fost prieten şi antuziast de toţi oamenii lui Plutarh, am fost faţă la toate întîmplările războiului Troii; zece ani nu am lăsat pe Ahil de lîngă mine, zece ani am călătorit cu Ulis. Îţi mărturisesc păcatu: pe Virgilie nu-1 puteam suferi; parcă-mi spunea inima că într-o zi o să fiu sătul de plug şi de albine. Trei ani d-a rîndul eu am făcut engomin6 şi am sorcovit pe vodă la Sfîntul Vasilie.

La vîrsta de paisprezece ani eram foarte mulţumit de mine şi îngîmfat de mîndrie. Dascălul elin declarase că nu mai avea ce să mă înveţe şi că isprăvisem cartea. Acea zi mi-a lăsat şi o altă aducere-aminte plăcută: m-a scăpat de işlic7 şi de ceacşiri8; m-am simţit mai uşor la zmeu şi la arşice, puteam să alerg fără a-mi cădea papucii din picioare. Răsplătirea pentru aplecarea mea la învăţătură fu un rînd de haine nemţeşti şi voia să mă plimb pe jos. Atunci, trecînd într-o zi prin Şărban-vodă cu un vătaf al tată-mio cu care mă trimitea la plimbare, am auzit o gălăgie la o fereastră şi m-am oprit: o mulţime de glasuri striga în cadenţă: “Buche, as, ba, buche, es, be” ş.c.l. Mentorul meu îmi explică că acolo să învaţă carte rumînească. Numai atunci am făcut descoperirea că este o carte rumînească şi că acea limbă pe care o vorbeam din copilărie să poate şi scri. După cîteva săptămîni scriam rumîneşte şi urmam clasurile la Sf. Sava. De curînd să orînduise un director atunci venit din ţări streine şi care în duhul meu era mai presus de Platon şi Arhimed. Acest învăţat, după ce m-a pus de am scris două rînduri dictando, s-a dus la masă şi mi-a dat biletul următor:

CI. I-iu fil. D-u Şoricescu Alecu

Acest bilet era arăpesc pentru mine. Pe dînsul nu puteam ceti deoît numai numele meu, şi pentru aceasta eram la oarecare nedomirire, fiindcă pînă atunci ştiam că mă cheamă Alecu Şoricescu; dar cu vreo două zile mai nainte, când mă dusesem la acel director cu un răvaş de recomandaţie de la tatăl meu, pînă a nu veni învăţatul în odaia unde mă introdusese un tînăr carele îl sluja pe pricopseală şi pe care 1-am întâlnit mai pe urmă căpitan de poştie, curiozitatea mea fu zgîndărită de o mulţime de obiecte ce nu văzusem niciodată pînă atunci; am petrecut acel ceas de anticameră uitîndu-mă printr-un ochean înfipt într-un picior cu trei craci, obiect care trăsese băgarea mea de seamă mai mult decît celelalte; cînd, ce să văz? Biserica din mijlocul curţii, întoarsă cu turnu în jos, oamenii umbla cu picioarele în sus, pe orice puneam ocheanu să întorcea cu josu în sus; mai pe urmă, multe întîmplări ale petrecerii mele în Sf. Sava le atribuiam efectului acelui ochean; astfel îmi explicam şi intervertiţia părţilor numelui meu şi o priveam ca de bun augur, socotind că acel domn era să prefacă ţara cu totul, întorcînd-o ca în ochean. După cîtăva vreme am aflat de la un profesor că clasul în care mă aşăzasem era clasul întîi de filozofie; acolo toate să învăţa: geometrie, algebra, silabirea latină, începuturi de limba franceză, începuturi de desen linear, afară numai de orice să atinge de filozofie. După un an de petrecere într-acea şcoală, iarăşi isprăvisem cartea şi mă dedea profesorii afară din şcoală încoronat de lauri şi încărcat de premii. Împlinisem şaisprezece ani. Tatăl meu, lovit de junghi, să sfîrşi în puţine zile şi mă lăsă şef al familiii şi cu o judecată pe braţe. De atunci încep nenorocirile vieţii mele. Cu toată cîtimea de caritate cu care m-a înzestrat cerul, nu mă poci opri d-a simţi şi a păstra o adâncă şi sfântă scârbă pentru cel dântâi instigator al relelor mele, pentru vecinul meu, domnul Magargiu; copil, rîdeam de dînsul fiindcă era ridicol, că era din tălpi pînă în creştet îmbrăcat totdauna în negre ca un vizitiu de dric. Era domnul Jean9 al soarelelor10 de mahala, şi nu ştiam că subt acea haină găseşte cineva adesea pe treti-logofăt11 Eftimie. Această lecţie trebuia să o cumpăr cam scump. Intr-o schimbare de minister, el dobîndi un tacîm la ziafetul12 budgetului, îl făcură şef; îndată îi crescură dinţi de oţel. Cum iţi spusei, o întîmplare nenorocită a adus ca moşia mea să fie lîngă a lui; îi plăcea de mult şi hotărî să mi-o ia. Amploiatul logofeţiii avea pentru dânsul pe judecători, deputatul pe miniştri, căci trebuie să-ţi spui că judeţul nostru, în mirare pentru înlesnirea cu care putea întinde braţele ca un telegraf, pentru că-şi rădica părul vîlvoi şi zbiera din toate puterile plămînilor, şi căci vorbea ceasuri întregi fără d-a-1 înţelege nimeni, auzind numai din vreme în vreme pe la punturi şi virgule zicerile „dulcea noastră patrie, libertatea, dreptatea”, îl găsiră vrednic d-a înfăţişa neamul rumînesc la Obşteasca Adunare. Mumă-mea, văduvă, eu un copil fără nici o influenţă, fără nici un razem, negreşit trebuia să-i dăm măcar jumătate moşia. Judecătorul însărcinat cu cercetarea pricinii fu rădicat în rang de sărdar13 şi moşia mea zbură. Toţi îmi zisără că aveam dreptate, dar ce să-i faci domnului Magargiu, că nu putea nimeni să-i strice hatîrul. In adevăr, mă socotesc că am avut mare noroc că s-a mulţumit numai pe atît, şi pentru ceea ce mi-a mai rămas poate că-i sunt dator şi recunoştinţă.

 

1 Basadonna, Giovanni (1806-1850) – tenor italian.

2 Nourrit, Adolphe (1802-1839) – artist liric francez, creator a numeroase roluri.

3 Malibran, Maria-Felicia Garcia (1808-1836) – artista lirica franceză.

4 Ronzi de Begnis, Giuseppina (1800-1853) – artista lirică italiană.

5 Rachel, Elisa Felix (1820-1858) – tragediană franceză.

6 engomin – discurs laudativ.

7 işlic – căciulă boierească cu forma şi dimensiunile în funcţie de rangul purtătorului.

8 ceacşiri – pantaloni largi, şalvari.

9 domnul Jean – donjuan.

10 soarea (fr. soirée) – serată.

11 treti-logofăt – al treilea logofăt, secretar al marelui logofăt (şeful cancelariei domneşti).

12 ziafet – ospaţ.

13 serdar – boier de rang.

 

(Ion Ghica, Istoria lui Alecu Şoricescu, în Pionierii romanului românesc,antologie, text stabilit, note şi prefaţă de Şt. Cazimir, EPL, Bucureşti, 1962, pp. 3-6)

 

 
ultimo aggiornamento: 30-Mar-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina