1847 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1847

Anton Pann

Povestea vorbii

 

Proverburi adica Zicale sau Povestea vorbii

Despre cusururi sau uriciuni

Aideţi să vorbim degeabă,

Că tot n-avem nici o treabă.

Fiindcă

Gura nu cere chirie,

Poate vorbi orce fie.

De multe ori însă

Vorba, din vorbă în vorbă

Au ajuns şi la cociorbă (vătrai de lemn).

Ş-atunci vine proverbul:

Vorba pe unde a ieşit

Mai bine să fi tuşit.

De aceea

Cînd vei să vorbeşti, la gură

Să aibi lacăt şi măsură.

Adică:

Vezi bîrna din ochiul tă

Şi nu vorbi p-alt de rău.

Spre pildă:

Cînd vei vorbi de mucos.

Nici tu să fii urduros.

Că nu e mai urît cînd cineva

Face pe frumos că e ponevos1

Şi pe cel urît că e aurit.

Altul iar

Trînteşte cuvîntul tronc,

Ca cloşca cînd face clonc.

Şi se pomeneşte vorbind:

Frumoasă nor dobîndişi,

Dar se uită cam pieziş.

Şi că

După ce e neagră, o cheamă şi Neagă;

După ce e mută, apoi e slută.

Sau

Urît meşter a croit-o,

Rău ciocan a ciocănit-o

Sau

Bun ciocan te-a ciocănit,

Că frumos te-a potrivit.

Şi

Urît tată a avut,

Să-i semene l-a făcut.

Sau

Fă-mă, tată, ca să-ţi seamăn

Ca frate cu frate geamăn.

Dar însă

A semănat crastaveţi

Şi au răsărit scăieţi.

Sau că

Tata avea armăsar,

Dar el a ieşit măgar.

Şi aşa,

Cu vorbe îmbolditoare

Îl atinge unde-l doare.

De aceea niciodată

Chelului despre chilie

Să nu-i spui vro istorie.

Şi

Cu plevuşul cînd vorbeşti

Tivgă2 să nu pomeneşti

Şi nici

Să nu rîzi de măgar cumva,

Că poate îl încăleci cîndva.

Totdeauna

Gura care e-mpuţită

Altui e nesuferită,

Că dacă

Mie-mi miroasă a floare,

Dar altuia a putoare.

Şi în scurt,

Noi rîdem de unul-doi

Şi patruzeci rîde de noi.

Pentru că nu este răsur3 să n-aibă cusur.

Povestea vorbii

Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc,

C-un fir merse la împăratul grădinaru-mpărătesc,

Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat,

Totdodată fără veste la un deget l-a-nţepat

Şi întîia sa plăcere ce asupra-i o avea

I s-a-ntors în supărare, cu acel4 gust n-o privea;

Cum şi către grădinarul zise: ‑ Iacă un cusur

Care n-ar fi cuviinţă ca să-l aibă un răsur;

Tu cam te pricepi la multe maestrii grădinăreşti,

Ş-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuieşti?

‑ Ba să poate, împărate, grădinarul a răspuns ‑

Şi grădinăria are cîte un secret ascuns.

‑ Nu ştiu, împăratul zise ‑ asta este treaba ta,

Fă-l ca să-i lipsească ghimpii şi un dar vei căpăta.

Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui,

Să se prinză şi să crească îndestul se nevoi;

În sfîrşit el cu secretu-i a văzut c-a izbutit

Şi mergînd la împăratul duse un fir înflorit;

Care-n mîna sa luîndu-l, foarte bine i-a părut

C-a putut să-l altuiască după cum a fost cerut,

Dar la nas cînd îl duse, zise către grădinar:

‑ Ce fel? Acum văz ca n-are cel mai mic miros macăr!

Grădinarul îi răspunse: ‑ Împărate, să trăieşti,

Orce lucru firea-şi schimbă cînd vei sta să-l altuieşti,

Şi nimic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur,

Arburi, plante, flori şi oameni, astfel şi acest răsur,

Care or ca-ntîi să-nghimpe şi să fie cu miros,

Or nici un miros să n-aibă şi să fie5 neghimpos.

Fiecare poartă cîte un răvaş în spate.

Pe al altuia îl vede şi pe al său nu-l vede.

Fiecare să ţine mai cuminte decît altul.

Fiecăruia i se pare că copilul sau e mai frumos, d-ar fi cît de uricios,

Şi

Ce e frumos poartă şi ponos.

Flecare trage spuză pe turta lui,

Lesne a judeca e altul.

Nu te pricepi să împarţi un pai la doi boi.

Şi că

Cu ce dascăl lăcuieşte

Aşa carte-alcătuieşte.

Aşa e lumea asta:

Rîde om de om şi dracu de toţi.

Dracu rîde de porumbe negre şi pe sine nu se vede.

Gura lumii numai pămîntul o astupă.

Fiecare să leagă unde îl doare.

 

Povestea vorbii

 

Spun c-a fost odată un crai oarecare

Ce avea din fire un nas foarte mare;

El îşi vedea bine cusurul ce-l are,

Dar tot gîndea cum că poate i să pare.

Supuşii şi alţii, carii întrebase,

Că îi şade bine îl încredinţase.

Căci cine-ndrăzneşte la unul mai mare

Să-i spuie de faţă cusurul ce-l are?

Tot pe acea vreme ş-în acea cetate

Era ş-o cocoană gheboasă în spate,

Ce o amăgise lingăii să crează

Că ea e în lume cea dintîie rază,

Cu poezii, versuri o încorunase

Ş-a se ţinea zînă o înfumurase.

Aceasta se duse la craiul odată,

Cu alt oarecine avînd judecată,

Şi văzînd că craiul hatîr ei nu-i face

Să vorbească-n parte-i6 după cum îi place,

Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare:

‑ Va‑a‑ai de mine, ce nas ai mare!

Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,

Dar deocamdată nimic nu răspunse.

Ea însă părîndu-i că nu auzise

Între alte vorbe iară îi mai zise.

Craiul şi aceasta o-nghiţi cu noduri,

Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri

Şi mai zise iarăşi: ‑ Ce ciudat îmi pare!

N-am mai văzut încă asfel de nas mare!

Se înăspri craiul şi zise: ‑ Cocoană!

Ştii că eşti cu totul ciudată persoană!

Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare

Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?

Cusurul cel mare nu ţi-l simţi din spate

Şi judeci p-al altui, el ţ-e greutate.

Plecînd ea să meargă şi ieşind în tindă,

Zise craiul iară, privind în oglindă:

‑ Nu a fost minciună ce a zis neştine

Că greu se cunoaşte cineva pe sine!

 

1 Miop

2 Fructul unui soi de dovleac, care, golit şi uscat, serveşte ca vas pentru lichide, grăunţe etc.

3 Măceş

4 Acelaşi

5 Tipărit: şi fie

6 Să vorbească în favoarea ei, să-i dea cîştig de cauză

 

(Anton Pann, Despre cusururi sau urîciuni, în Id., Povestea vorbii, Hyperion, Chişinău, 1992, pp. 22-25)

 

 
ultimo aggiornamento: 02-Apr-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina