1850 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1850

Mihail Kogălniceanu

Tainele inimei*

Capitolul I

 

Confetăria lui Felix Barla

 

Toate oraşele care au ambiţie de a se numi capitalia unei ţări mari sau mici, fie imperiu, regat sau chiar prinţipat, au cîte o primblare favorită; aceasta este locul plăcut unde se adună gloata de bogaţi sau de acei carii vroiesc a fi crezuţi de bogaţi, de tîrîie-brîu, de curiozi, de alergători după havadişuril (puriştii limbei noastre2 binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei à la mode, de lorete3, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis şi gentlemeni, riders4, de lei şi paralei5, şi în sfîrşit acea gloată care prin o generală convenţie (iertaţi-mi că nu zic convenciune) se numeşte obicinuit societate aleasă, cînd de multe ori ea este foarte amestecată. Aşa Parisul are Cîmpii Elisei şi Redul de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado şi Atocia. Prin urmare şi Iaşii, ca o capitalie, trebui şi ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul, care se deosebeşte de toate primblările din lume. În adevăr, Cîmpii Elisei merită de a fi primblare prin frumoasa perspectivă ce într-un capăt se începe cu Palatul şi Grădina Tuileriilor, trece prin piaţa măreaţă a Concordii, cu obeliscul de Luxor, şi, între măreţe alee de copaci, se sfîrşeşte cu Arcul de triumf a Stelii, rădicat de Napoleon celebrităţilor imperiului. Praterul şi Tier-Garten au un alt feliu de podoabă; frumoasele lor alee de castani şi fagi umbroşi îţi arată în mijlocul unor populoase oraşe codrii druizilor6 şi mulţimea de cerbi, ce în tot minutul trec în dreapta şi în stînga, îţi sporesc iluzia, crezînd că în tot minutul să zăreşti vreun poet bătrîn sau vreo fecioară profită a vechilor germani, dacă caleşcele strălucite, pline de femei elegante, nu ţ-ar arăta că eşti în secolul al nouăsprezece. El-Prado a Madritului merită asemene a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Cînd duminica, pe o frumoasă după-amiazăzi, ieşi pe la şepte ceasuri, şi de la fîntîna Cibelii pîn' la statua lui Neptun, între patru alee de copaci seculari, vezi tot pe acel loc încungiurat de grile de fier şi numit salon, vezi, zic, frumoasele madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scîntiitori ca doi cărbuni aprinşi, învălite în mantele negre; care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruţele de copil, şi deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înţălegi că Prado trebui să fie un loc minunat şi că un spaniol ş-ar vinde mantaua şi un străin cibotele mai bine de a lipsi la ora primblării.

La Copoul nostru însă nu găseşti nimic de aceste; a sa frumuseţă este lipsa de toate frumuseţele, şi tocma aceasta face că Copoul este o primblare singură şi unică, în feliul său, între toate primblările, de la Cîmpiile Elisee a Parisului pîn’ la grădina Kisseleff din Bucureşti. Poetul care a cîntat:

Frunză verde de bostan

Pe dealul Copoului

Rău mă dor călcăile.

-

a înţeles foarte bine frumuseţa primblării Iaşilor. În adevăr, închipuieşte-ţi spinarea lată ca un şes a unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacele jidovilor, caii slujitorilor Agiii şi măgarii băieşilor, mărginită de a parte cu valea Cîrligului, de cealaltlă cu valea de cătră Păcurari, avînd în dosu-i, ca hotar, bariera Copoului şi stîlpii, răsăpiţi, a grădinei publice, şi înainte-ţi redul în fund ca corp de armie, şi, ca aripi, viile domniei Regensburg şi alte acum plăntate ‑ iată Copoul, iată primblarea favorită a concetăţenilor noştri, adecă un loc întins, primăvara verde, vara galbăn, toamna negru de glod, şi numai iarna mai curat, adecă alb, fără nici un copac, fără o şose cît de ră, avînd ca singură varietate grămăzile de gunoi, ce cotiugele boiereşti aruncă în toată ziua.

Cetitorii mei binevoiască a-mi ierta această digresis: trebui însă ca să păstrez viitorimei descrierea primblărei iaşenilor în anul 1849, pentru că aud că părintele Trei erarhitul are de gînd să schimbe Copoul într-un oraş, menit de a da tifla Iaşilor vechi. Prin urmare Copoul cum este acum, în curînd nu va mai fi, va trece şi se va uita, ca chedrul Libanului, ca floarea cîmpului, sau, dacă vroiţi comparaţii mai puţin biblice, ca fostul club [al] vînătorilor, sau ca Soţietatea istorico-naturală7. Mai aud încă şi alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a plănta, la Copou, o primblare cu alee de copaci după pilda Cîmpiilor Elisee şi a Praterului. De aceea, iubiţilor mei cetitori, dacă mai vroiţi a mai apuca Copoul cum este descris aice, grăbiţi-vă de a vă arvoni de pe acum droşce ca să-l puteţi vedea încă în astă primăvară, căci la toamnă nu ştiu dacă-l veţi mai afla în haina sa goală, de astăzi.

La aceasta frumoasă primblare, precum este încă, pe faţa pămîntului în minutul ce vă descriu, înaltă aristocraţie a Moldovei, boieri de baştină veche sau nouă, voinicii noştri ofiteri, damele noastre cele mai elegante, cuconaşii instanţiilor administrative giudecătoreşti şi bisericeşti, măicuţele în concedie, tinerii alumniei8 a Academiii, cîţi să mai află, floarea patriei rămasă de două-zeci de ani tot floare, loretele logofătului A., a vornicului V., a postelnicului S. şi a comisului D., clasă de dame neapărată într-un oraş civilizat, clasa care, slavă libertăţii de importaţie, din zi în zi se măreşte, parte din Paris, parte şi din Calomea ‑ toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăţi au obicei de a ieşi de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi şiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant9, de droşce lipoveneşti, de daradaice10 de la Rădăuţi; trec pe uliţa mare, înghiţind nouri de colb şi agiungînd la bariera oraşului, aruncînd o ochire asupra obeliscului grădinei publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puţin, să scoboară, călcînd iarba roasă de vite şi ciolanele cailor morţi a poştei; alţii preferă a petrece vremea în trăsură, picior peste picior,. lăsînd alte dobitoace să facă mişcare pentru dînşii. Aceasta este vremea să facem observaţiile noastre. Domnul A. să uită la doamna V; viteazul ofiţer S., gloria miliţiei şi groaza civililor, aleargă în droaşca lui Ivanuşca după loreta domnului G.; cuconiţa E. ia sama că echipajul ei nu este aşa de frumos ca balonul11 d-nei F. şi mai că-i pare rău că soarta n-a menit-o să trăiască din spatele clerului şi din colivele mitropoliei. Primblarea şi observaţiile ţin pînă cînd înnoptează, pînă cînd tunul (zic tunul pentru că scena se petrece în 1844, cînd artileria naţională nu putea încă zice tunuri) colibilor milităreşti, numite lagăr, face bum-bum. Atunce, toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele; brişcele, droşcele, daradaicele şi tilbiuriul12 d-lui..., în două şiruri întră în oraş şi, trecînd pin uliţa mare, alfa şi omega a Iaşilor, ca prin o lungă arteră, se răspîndesc în dreapta şi în stînga, întrînd în uliţele lăturaşe. Acei însă carii vroiesc a sfîrşi primblarea într-un chip vrednic, carii n-au nici tribunale, nici canţelarii, carii vroiesc a povesti ce ştiu şi a afla ce nu ştiu, carii doresc a auzi încă un dulce cuvînt din guriţa iubitei, se adună la confetăria d-lui Felix Barla. Dar poate nu ştiţi ce este confetăria d-lui Felix şi se poate încă să nu ştiţi şi cine este însuşi domnul Felix Barla, deşi aceasta ar fi greu de crezut din partea unui moldovan, dacă ai cinste a te număra în această naţie.

Omul, începînd de la strămoşul Adam, purure a voit a şti ce nu ştie şi, deşi eu nu sînt în stare ca să vă fac să gustaţi din pomul ştiinţei, care nu se află decît în grădina raiului, unde nici d-voastră, nici eu nu cred că vom intra prea lesne, totuşi sînt în stare a va da novelele cele mai pozitive şi mai complete asupra confetăriei şi persoanei d-lui Felix Barla.

Iaşii, cu toate atributele şi pretenţiile sale de capitalie, n-a putut încă întroduce obiceiul cafelelor. În Paris sînt: Le Café de Paris, Le Café Cardinal, Le Café Foy; în Viena este cafeul Dam, şi pentru români Le Café Grec; în Berlin, Josty Fuchs şi Stehely; în Madrit, El Café Suizo. În aceste cafele, sara se adună mai toţi locuitorii ce n-au altă petrecere pentru acele oare; ei ieu ceva, altă dată nimică, spun, rîd, vorbesc moral şi, mai multe dăţi nemoral, politică, cînd nu-i în stare de asedie, literarură, anecdote; jurnalele mai ales fac materia conversaţiei (cît pe ce eram să zic conversăciunii), care se prelungeşte pînă cînd, după legi, stăpînul este silit să stîngă gazul şi să înceapă a închide obloanele şi uşile, şi atunce încă mulţi ies cu mare greu şi după întriite îndemnări. Atunce fieştecare îşi ia pălaria şi, poftîndu-şi noapte bună, se duce la casa sa şi cîteodată şi la casa altuia. În Iaşi cafelele, botezate sub numele dispreţuitor de cafenele, nu sînt vizitate decît de canalie, adecă de negustori, de vătaji, de cîţiva scriitori, de tot ce, în sfîrşit, nu se numără între rangurile aristocratice sau care au pretenţie de aristocratice. Grecii singuri au făcut o cafe pentru evgheniştii lor. Lipsa cafelelor se îndeplineşte iarna prin restaurantul franţezului Nodet, fecior lui Jean Nodet din Cvartirul Latin din Paris, care a venit să hrănească cu biftecuri în Iaşi pe acii pre care tatăl i-a hrănit cu omlete în Paris. Vara, lipsa se înlocuieşte prin confetării în care societatea aleasă de ambe sexele obicinuieşte de a veni după primblarea Copoului, să ieie îngheţată, ţiindu-se cii mai mulţi în trăsurile lor denaintea dughenii, oprind comunicaţia oraşului întreg, şi alţii, între care şi unele din damele cele mai civilizate, adecă mai leoaice, după moda Parisului şi a Vienei, se scoboară în confetărie. Cea mai vizitată confetărie este acea din uliţa mare, în prijma uliţei ce duce la palatul domnului Sturdza; în această confetărie adeseori soţietatea este aşa de numeroasă, că gustătorii nu-şi pot apropie linguriţa cu îngheţată de la farfurie la gură, şi scaunele se caută cu nu mai puţină rîvnă decît posturile statului; lungi şiruri de trăsuri stau dinainte; şi nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupînd locul unde cu cîteva minute mai înainte şezuse un simplu şef de masă, un laureat a Academiei, un actor românesc, preuteasa cutare, ori băcăliţa cutăruia. Această confetărie sau cel puţin localul ei, în minutul cînd vă scriu, nu mai este.

D. Felix îşi aşază acum magazinul de bomboane într-o casă frumoasă, zidită de curînd de d-lui, tot pe uliţa mare, ceva mai la vale, cu antrelele mari şi cu ferestri largi. Lăuntrul are să fie împodobit cu stîlpuri poliiţi, cu oglinzi mari, cu bufeturi de mahon sculptate, cu mobile de catefe, încît Iaşii nu va mai avea nimică de pizmuit luxului confetăriilor Parisului şi a Vienei, oraşele ce-i stau zi şi noapte în ochi. La anul 1844, însă, cînd se petrecea istoria ce am a va disfăşura, confetăria d-lui Felix era cu totul altfel, şi încă astăzi acei ce se vor grăbi vor pute-o vedea, de nu întreagă, dar macăr în ruinele sale; grăbească-se însă, căci publicaţia în contra baracelor îi amerinţă pieirea la viitoarea primăvară. Magazinul era alcătuit de o singură cameră tăiată în două prin un bufet, în dosul căruia era dulapuri de lemn boit negru şi pline cu gavanoase de steclă cu cofeturi, lise, fructuri condite, zaharicale şi caramele. Întrînd, vedeai în dreapta două-trei mese proaste, cu scaune şi laviţe şi mai proaste; în stînga aveai o uşă cu geamuri; ce ducea la o altă aşezare industrială a domnului Felix: pentru că d. Felix, ca mulţi bărbaţi de stat ai noştri, nu se mulţemeşte cu o singură profesie, iubeşte a cumula, şi pe lîngă confetar este încă şi… marşandă de mode. De a lungul magazinelor de bomboane şi de mode se întindea un fel de balcon, soi de tărnaţ, în care muştereii putea lua îngheţată şi totodată a arunca ochiri prea puţin îngheţate la aprinzătoarele modiste, ce se vedea prin geamuri lucrînd la capele şi bonete. Aşa d. Felix avea totodată marfă .de răcorit stomahul şi de aprins inimile; îngheţată şi modiste. Dar bine, pînă acum noi ştim că d. Felix este precupeţ de zaharicale şi de mode; nu ne-ai spus însă nimic despre celelalte ale lui? Şi încă mai puţin despre istorie? – Răbdare, răbdare, cetitorilor, chiar lui Dumnezeu i-au trebuit şase zile ca să facă lumea. Daţi-mi dar şi mie macăr şase oare, ca să vă spun această adevărată istorie.

 

Domnul Felix Barla este piemontez, supus ,prin urmare a spadei Italiei; are meritul să fie cel mai vechi confetar din Iaşi, decanul îngheţatelor şi părintele lisei. El a avut privilegiul să îndulcească balurile şi mesele celor de pe urmă domni fanarioţi; el a introdus în Moldova biscotele, lisele, pastilele, dragelele, pralinele, marţipanele, caramelele, oranjatele, limonadele şi înghetaţele; pentru că înainte de el părinţii noştri nu cunoştea decît curmale, nohot, smochine, coarne de mare, alune; singurele zaharicale era pe atunce ceva confete boite pe migdale şi sîmburi de zarzare, ce se vindea la Panaiti Butcariu de pe Podul Vechi. În loc de îngheţate, oranjate, limonade se întrebuinţa sorbetele turceşti şi braha moldovinească; în loc de lisă, gugoaşele, în loc de marţepan, simiţii13, în loc de torte, plăcintele cu carne sau cu brînză, şi în loc de pîne de Spania, covrigii... trii la para. Domnul Felix a introdus, în sfîrşit, în Moldova toată literatura zaharului. Judecaţi dar din ce barbarie ne-a scos d. Felix Barla, el care a dat confeturi maicelor noastre, femeilor noastre şi acum dă şi copiilor noştri. Cu toate aceste iaşenii îi sînt prea puţin recunoscători; el le-a îndulcit viaţa şi ei se silesc a i-o amărî în tot feliul. Cine, în adevăr, nu figurează în catalogul domnului Felix şi cine îl plăteşte la vreme? Chiar eu, care mă ocup cu biografia sa, vă mărturisesc că îi sînt dator şi că eu nu ştiu cînd îi voi putea plăti. În zădar bietul om se mînie, se, roşeşte, numeşte pre datornici gogomani; născuţii de la Gogomăneşti fac urechea surdă, mănîncă la confeturi şi îngheţată pe datorie şi plătesc cînd n-au alta ce face. Dar aceasta nu este nimică pe lîngă pacostea ce poliţia a făcut domnului Felix în anul 1844, în urma grozavului foc ce a prefăcut în cenuşe a patra parte din Iaşi. După catastrofă, viind în gînd municipalităţiei să fie prudentă, ea s-a hotărît a oborî14 toate acoperemintele de şindilă. Domnul Felix a căzut jertfa acestei măsuri; confetăria şi magazinul de mode s-au trecut într-o zi fără acoperemînt şi expuse unei grozave ploi, ce se vede că se unise cu poliţia spre a-i face disperaţia mai mare. Atunce să fi văzut acadelele şi coardelele, confeturile şi boneturile, budincele şi blondele sale în ce stare ajunseră; făcea un vinograd babilonic ce nu se putea vinde nici ca obiect de mîncare, nici, ca obiect de modă. De atunce domnul Felix s-a hotărît a-şi face casă cu două rînduri, cu acoperemînt de fier şi cu magazii cu bolte. Prin aceasta, confetele. şi modele d-sale au cîştigat Siguranţia că nu vor mai face, cunoştinţă cu ploaia, şi uliţa mare a dobîndit o frumoasă casă mai mult. Acesta este domnul Felix, roşu la faţă, cu parul cărunt, scurt, şi bun ca toţi oamenii de lume, cu tot tonul său răstit şi cu tot catalogul său de datornici.

Locul şi proprietarul confetăriei fiind descrişi, daţi-mi voie, a începe acum şi istoria.

 

*Insuşirile stilistice, limba, elementele autobiografice, precum şi fragmentul de opt pagini din roman scrise de mîna autorului, aflate în Biblioteca Academiei RS.R. (la cotele: “Personalităţi. Arhiva Kogălniceanu. Manuscrise 10” şi “Personalităţi. Arhiva Kogălniceanu. Documente 29”) sînt dovezi sigure că, deşi nesemnată, scrierea de faţă aparţine lui Kogălniceanu.

1 Havadis - noutate.

2 Puriştii susţineau, printre altele, să scriem şi să pronunţăm sufixul de origină latină -iune, -ciune. Kogălniceanu îi ironizează dînd, mai jos, ca exemplu, cuvîntul convenciune.

3 Loretă - femeie de moravuri uşoare, (fr. lorette).

4 Nobili călăreţi (engl.).

5 Denumire dată în romanele lui Balzac tinerilor (bărbaţi şi femei) îmbrăcaţi după ultima modă şi cu pretenţii de eventuale aventuri.

6 Druizii - popor celtic care locuia în vestul Europei. Codrii druizilor - codrii de stejar.

7 Aluzie ironică la “Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi” care a fiinţat între anii 1833-1851.

8 Alumniel - discipol începător

9 Constantin Ipsilanti, domnitorul Moldovei (1799-1801)

10 Daradaică - gabrioletă, trasură cu două roate.

11 Balon - cupeu sferic.

12 Tilbiuriu - gabrioletă (engl. „tilbury”)

13 Simit - pesmete.

14 A desfiinţa.

 

(Mihail Kogălniceanu, Tainele inimei, în Id., Tainele inimei. Scrieri literare şi istorice. Ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de D. Simonescu, Albatros, Bucureşti, 1987, pp. 64-71)

 

 

 
ultimo aggiornamento: 02-Apr-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina