1852
Vasile Alecsandri
Chiriţa în
Iaşi sau Două fete ş-o neneacă
Comedie cu cîntice, în 3 acte
Reprezentată pe Teatrul Naţional din Iaşi, în
beneficiul artiştilor romîni, la 1850
Actul I
Teatrul
reprezintă uliţa Păcurarii plină de omăt; în
stînga, în fund, se vede bariera închisă. La
rîdicare cortinei se aud chiote şi pocnete surugieşti. Bariera
se rîdică şi încep a trece în fund vro 16 cai d
epoştă, carii trag o trăsură veche pusă pe tălpi
de sanie. Caii întră în culisele din dreapta, dar trăsura
rămîne troienită în mijlocul scenei. În coada
trăsurii sînt aninate o mulţime de sipete şi de cutii, iar
pe deasupra lor şede o ţigancă învălită
într-o cergă strenţeroasă; ea ţine în
mînă o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc,
ţiind altă cutie. Înîntru se află cucoana
Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă
Bîrzoi. Începe a însera şi a ninge.
Scena 1
CHIRIŢA,
ARISTIŢA, CALIPSIŢA, GULIŢĂ, ŢIGANCA, FECIORUL,
SLUJITORUL DE BARIERĂ, UN SURUGIU
SLUJITORUL (alergînd
după trăsură, zice ţigancei din coadă): Cine zici
că-i în trăsură?...
ŢIGANCA: Cucoana Chiriţa.
SLUJ l TORUL: Cum?... Criţa?
ŢIGANCA: Chiriţa... surdule.
SLUJITORUL: Chiriţa Surdulea?...
Da cască-ţi pliscul mai tare... cioară, si cîrîie
mai dezgheţat... Ce cucoană-i în trăsură?
ŢIGANCA: Du-te pîrlii!
că doar n-am să-ţi toc la ureche pînă mîine.
SLUJITORUL: De!... Baragladină,
te-ai plictisit?
ŢIGANCA: Baragladină
eşti tu, guleratule!
SLUJITORUL: Ian vezi moachia că
s-o fudulit... (Azvîrle în ţigancă cu omăt!) Hîşi,
cîrîitoare!
ŢIGANCA: Şezi binişor,
blăstămatule, că te ie dracu.
SLUJITORUL: Hîşi,
ciocănitoare!...
ŢIGANCA: Bată-te
pîrdalnicu să te bată!... şezi binisor.
SLUJITORUL: Hîşi, duh de
baltă...
C H l R l Ţ A (scoţînd
capul şi primind omătul în obraz): Ce este? ce-aţi
păţit... carnacsî! că era să mă
chiorască!... Cine-azvîrle cu bulgări?... (Cătră ţigancă:) Ce te-o apucat, mă
rog, coţofano, de cîrîi ca cioara-n par?... Ie sama la lucruri
bine, şi taci din plisc. (întorcîndu-se către fecior.)
Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor să
meargă?... Vai, bată-vă crucea, mangosiţilor, c-o
să-mi faceţi zile fripte!...
SLUIITORUL (La oblon). Cucoană...
C H IRITA: Ce-i?
SLUJITORUL: Cum îi numele
d-tale?
CHIRIŢA: Cum mi l-o dat
nînaşu... Lipseşti de-acole.
SLUJITORUL: Aşa ştiu şi
eu... d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te trecem la
catastiful barierei.
CHIRIŢA: Să mă treci la
catastif pe mine?... da ce sunt eu, să mă treci la izvod?... Auzi
vorbă!... Măi! că obraznici mai sînt guleraţii
işti cu săbiuţe...
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
Auzi dîrzie!
blăstămăţie!
Obrăznicie
Şi mojicie!
În catastifuri el să
mă scrie;
Să-mi facă mie
Catagrafie,
Parcă aş fi
marfă de băcălie,
Sau lipscănie!
TOŢI
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
SLUJITORUL (astupîndu-şi
urechile): Ho, ţară!... că doar n-am urechi de
săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe
nime-n tîrg, pîn-a nu-l întreba de nume.
CHIRIŢA: Ei! c-or să-mi
scoată sufletul... Du-te de scrie c-o venit în laşi: cucoana
Chiriţa a banului Grigori Bîrzoi, de
SLUJITORUL (in parte): Mă!...
ce pomelnic (Tare.) Cum ziseşi,
cucoană?
CHIRIŢA: Iaca surdu!... (Repede.)
Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bîrzoi ot Bîrzoieni. (La
surugiu.) Mînaţi, măi, şi luaţi seama la
covăţele. (În parte) Aice-n capitală eşti tot cu zilele-n
mînă.
SLUJITORUL (în parte): Criţa, Răstiţa,
Lăpşiţa şi Gurluiţă Brînzoi!...da... a
dracului nume!...parcă se bat babele-n gură... Mă duc să-i
torn în catastif. (Merge
spre barieră.) Gurluiţă, Lăpşiţa...
Criţă... (Iese.)
CHIRIŢA (la surugii): Pornit-aţi,
jărpanilor?
SURUGIUL (îndemnînd
caii): Hi, hi, hi, hi, copii, nu mă lăsaţi... Hi, hi,
tătucă... Hi, hi, mînca-v-ar lupii. (Pocneşte.) Hi,
Iudă... Hi, jupitule. Iaca, mă! c-or să mă lase-n troian...
Hi, hi, da hi... lua-v-ar dalacu... prohodi-v-ar cioarele!...
CHIRIŢA: (scoţînd
capul repede): Tacă-vă gura, beţivilor, că vă aud
copilele.
SURUGIUL: Ian lasă-ne,
cucoană hai... nu ne mai necăji, că destul necaz avem noi cu
rădvanul ista, ardă-l focul...
CHIRIŢA: Ba să te ardă pe tine focul... auzi?...
rădvan!... trăsura mea de nuntă,
nouă-nouşoară!... de abia din vremea bejăniei... Hai,
mînaţi şi nu mai faceţi vorbă.
SURUGIUL: Hi, hi... odată, copii,
cu toţi... Hi! lăsa-v-aţi oasele cioarelor şi pielea
vameşului... Ha, ho, ha, ho, tbrr... degeaba!... de acum ne-am troienit...
CHIRIŢA: Ne-am troienit?... Iaca!
na, şi alta acum... chiar colac peste pupăză! (Feciorului.} Ce
stai ca un butuc în capră, mangositule... coboară
de-agiută la trăsură... Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un
boieri!... nu-i bun nici de-o treabă...
FECIORUL (leneş): Dacă-i
chiar în zadar... nu ne scoate
CHIRIJA: Sărmane, sărmane...
ţi-oi arăta eu acuşi pe dracu, somnorosule... dă...
dă!...
FECIORUL (scoborîndu-se): Somnoros,
da! şi eu n-am închis ochii de două nopţi!
CHIRIŢA: (sărind din
trăsură): Ian auzi-l că şi răspunde!... (Lunecînd.)
Carnacsî! că era să-mi rup şalele (împingînd
feciorul) Ia, colo... colo
la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge, că eşti
coşcoge... (La surugiu.) Hai, măi, opintiţi vîrtos.
SURUGIUL: Hi, hi, zvînta-v-ar
vîntu şi v-aş vînde pastrama!
CHIRIŢA:Tacă-vă gura,
blăstămaţilor! că vă aud copilele! (La fete.) Astupaţi-vă
urechile! (în parte.) Îi un păcat cu nişte
ghiorlani. (La ţigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo
parcă cloceşti ouă... de-te gios să se mai uşureze
trăsura.
ŢIGANCA: Cuconiţă, nu
mă pot scoborî făr’ de scară.
CHIRIŢA: Scară?...
ţi-oi da eu la scară, coţofană... deschide-ţi aripile
şi săi la pămînt... da doar mi-i strica cutia...
c-atîta-ţi trebuie.
ŢIGANCA (sărind): Valeu!...
că mi-am scrîntit piciorul! valeu! (Sărind, scapă
cutia, care se strică.)
CHIRIŢA: Tronc! parcă-nadins
i-am zis să mi-o strice!... Of! sărăcan de mme! că-mi vine
să ţip şi să ieu cîmpii!... Mult oi să mai stau
în drum? (Aleargă la oblon si lunecă.) Carnacsî!
că mi-o plesnit şireturile de la rochie!... Aristiţo,
Calipsiţo, daţi-vă gios şi voi, doar ne-om distroini mai
degrabă... ia aşa... frumos, încet, să nu lunecaţi.
(Aristiţa
şi Calipsiţa se cobor, Guliţă vrea si el să iasă,
dar Chiriţa îl opreşte.)
GULIŢĂ: (cepeleag si
alintat): Să mă cobor şi
eu cu ţîţacele?
CHIRITA: Ba nu, Guliţa mamei...
nu, drăguţă; mata şezi în trăsură ca
să nu răceşti.
GULIŢĂ: E!... neneacă,
vreau să mă cobor... na...
CHIRIŢA: Ba nu, suflete...
dacă mă iubeşti... şezi mătăluţă
locului, puiule, şi te învăleşte cu contăşu
băbacăi.
GULIŢĂ: Ei, m-am
săturat de contăş; vreau să mă dau pe
gheaţă...
CHIRITA: Ba...să nu faci
poznă, Guliţa neneacăi, c-apoi s-a mînia nineaca şi
nu ţi-a mai cumpăra minavet... ştii mata... minavetu care
ţi-am făgăduit...
GULIŢĂ: Aşa! de trii
ani de cînd mă porţi cu făgăduinţa...
CHIRIŢA: (sărutîndu-l):
Guliţa mamei!... că nostim eşti... nu fii de diochi... (închide
oblonul şi zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că
vă făgăduiesc bacşiş bun... cîte un fifirig de
om... (Căutînd în culise.) Iaca poznă! da unde-s
surugiii?
FECIORUL: Or fi fugit!... cine
ştie?... La vro crîşmă poate... (în parte.) Hei, că nu-s şi eu
cu dînşii!
CHIRIŢA: O fugit şi m-o
lăsat lată în mijlocul drumului!... bre! c-o să mă
lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce
şaptezeci de năbădăici?... Kirie eleison! (Vine iute
în faţa publicului.) Mă rog, cine ţine
poştele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... să deie ochi cu mine,
dacă-l ţine curăua... să-i zic două vorbe... da
vorbe!... să le pomenească cît o trăi... ştii?...
cole... engolpion de anul nou 1844.
(Vasile Alecsandri, Chiriţa
în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă, în Id.,Opere, V, Teatru, text ales şi stabilit, note şi variante
de G. Rădulescu-Dulgheru, Minerva, Bucureşti, 1977, pp. 347-350)