1875

Ion Budai-Deleanu

Ţiganiada

 

Prolog

 

Să fie preceput ş-alte neamuri a Europei preţul voroavei şi dulceaţa graiurilor bine rînduită, adecă ritorica şi poesia, cum au înţălesu-o elinii şi romanii, o! cîţi eroi slăviţi să ar ivi dintre varvari, sau doară din cei ce să numea sălbateci, pe carii oameni luminaţi lipsind întru neamul lor şi pe vremile cînd au trăit un Omer ş-un Virghil, vecinică i-au acoperit nepomenire. Ş-unde era Ector, cel al Troii naltă sprijană, şi Ahil, tăria şi zidul grecilor, de nu să ar fi născut cîntăreţul Omer?

Deci nu pentru că numa Ellada şi Roma au putut naşte oameni înalţi şi viteji luminaţi, ne mirăm cetind vieţile slăviţilor eroi elineşti şi romani, ci mai vîrtos pentru că Ellada şi Roma au crescut oameni întru podoaba şi măestria voroavei deplin săvîrşiţi, carii cu supţirimea şi gingăşia condeiului său au ştiut într-atîta frumsăţa pe eroii săi, cît noi astezi, necunoscînd pe alţii asemene, ne uimim de mare-sufleţia, naltă-cugetarea, bărbăţia ş-alte vîrtuţi a lor; şi doară nu luom sama că mai mare partea întru aceasta este a scriptoriului.

Luînd firul istoriii neamului nostru românesc, de cînd să au aşezat în Dacia, cîţi şi mai cîţi bărbaţi, cu tot feliul de vîrtuţi strălucitori, am cunoaşte doară acum, deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fie scris viaţa lor şi cu măestru condei împodobindu-le fapte şi înălţîndu-i după vrednicie, să îi fie trimis strănepoţilor viitori. La lipsa unor ca aceşti autori, acum pre toate acele persoane luminate, din căruntele veacuri, ceaţa uităciunii i-au acoperit. Puţine raze a mărimii lor, cu carele vieţuind strălucea, au putut străbate la noi.

Şi unde aflăm la istorie un eroe asemene lui Ştefan, principul Moldaviii, sau unui Mihai, domnului Ugrovlahiii, cărora nu lipsea numai un Omer, ca să fie înălţaţi preste toţi eroii.

Răvărsîndu-să întru mine neşte scîntei din focul ceresc a muselor, bucuros aş fi cîntat doară pre vreun eroe dintru cei mai sus numiţi; însă, băgînd de samă că un feliu de poesie de aceste, ce să chiamă epicească, pofteşte un poet deplin şi o limbă bine lucrată, nesocotinţă dar ar fi să cînt fapte eroiceşti, mai vîrtos cînd nice eu mă încredinţăz în putere, iar neajungerea limbii cu totul mă desmîntă.

Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de a cînta ceva, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zicînd jucăreauă, vrînd a forma ş-a introduce un gust nou de poesie românească, apoi şi ca prin acest feliu mai uşoare înainte deprinderi să vă înveţe tinerii cei de limbă iubitori a cerca şi cele mai rădicate şi mai ascunse desişuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer şi a lui Virghil!

Eu, spuind adevărul, vrui să mă răpez într-o zburată tocma la vîrvul muntelui acestui, unde e sfîntariul muselor, ca să mă deprind întru armonia viersului ceresc a lor. Dar ce folos! ‑ căzui şi eu cu mulţi alţii depreună şi căzui tocma într-o baltă unde n-auzii numa broaşte cîntînd!

Pentru aceasta, pînă la un alt prilej, cînd mi să va lovi să beu din fîntîna curatelor surori, primeşte, iubite cetitoriu, cu bună voinţă această izvoditură!... şi socoteşte cu priinţă, aducîndu-ţi purure aminte că apa de baltă nice odinioară nu este limpede ca de fîntînă.

 

Leonachi Dianeu

 

(Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada, în G. Ivaşcu (ed.), Din istoria teoriei şi a criticii literare româneşti, I, 1812-1866, EDP, Bucureşti, 1967, pp. 81-82)