1906 | Antologii | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1906

Elena Farago

Era o fîntînă

 

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea

Ca toate şoselele lumii

Pe o lungă şi aspră şi stearpă şosea

Era o fîntînă cu ciutura grea

Căci apa-şi clădise, trecînd peste ea,

În straturi pojghiţele humii...

 

... Era o fîntînă cu cumpăna grea

Ca toate fîntînile vieţii

Era o fîntînă cu cumpăna grea,

Cu apa sălcie şi caldă şi rea,

Dar furca cu braţele-ntinse pîndea

Momind de departe drumeţii ...

 

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,

Ca toţi însetaţii din viaţă

Trăgeau cu putere de cumpăna grea,

Dar apa sălcie şi caldă-i gonea,

Şi-ades cîte unul mai tînăr pleca

‑ Cu lacrămi de ciudă pe faţă... ‑

 

Şi-ades cîte unul mai vîrstnic rîdea ...

Ca toţi ce-o cunosc apa vieţii

... Era o fîntînă cu cumpăna grea,

Cu apa sălcie şi caldă şi rea,

Dar furca cu braţele-ntinse pîndea

Momind de departe drumeţii ...

 

(Elena Farago, Era o fîntînă, în Poezia română clasică, ed. Al. Piru-I. Şerb, Minerva, Bucureşti, 1970, vol. III, pp. 418-419)

 

 

Ion Minulescu

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...

Spre care ţărm le-o duce vântul?...

Ce porturi tainice,

Ascunse cercetătoarelor priviri,

Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...

Ce valuri nemiloase,

Mâine,

Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corabii, purtând în pântecele lor

Grămezi de aur,

Chihlibare,

Smaralde verzi

Şi-opale blonde;

Iar sus, pe bord,

Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,

Cântate,

Azi în drum spre Poluri,

Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...

Şi-abia se mai zăresc…

Se-ngroapă

În golul zărilor pătate de violetul înserării;

Iar albul pânzelor întinse,

În cenuşiul depărtării,

Zideşte trei mausoleuri în care dorm cei duşi pe apă.

 

Porniră cele trei corăbii...

Şi-n urma lor rămase portul,

Mai trist ca munte1e Golgotei însângerat de-un asfinţit,

Şi-n urma lor,

Pe cheiul umed,

Un singur albatros rănit

Mai stă de pază,

Ca Maria,

Venită să-şi vegheze mortul!...

 

(I. Minulescu, Romanţa celor trei corăbii, în Poezia simbolistă românească. Antologie, introducere, dosare critice, comentarii, note şi bibliografie de R. Zafiu, Humanitas, Bucureşti, 1996, pp. 215-216)

 

 

Ioan Slavici

Mara

 

Sărăcuţii mamei

 

A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tînără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.

Nu-i vorba, Bîrzovanu, răposatul, era, cînd a fost, mai mult cîrpaci decît cismar şi şedea mai bucuros la birt decît acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murăşului, viuţa din dealul despre Păuliş şi casa pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te duci în două ceasuri.

Marţi dimineaţa, Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al Murăşului, unde se adună la tîrg de săptămînă Murăşenii pînă de pe la Sovîrşin şi Soboteliu şi Podgorenii pînă de pe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stîng, unde se adună Bănăţenii pînă de pe la Făget, Căpălnaş şi Sîn-Miclăuş. Vineri noaptea, după cîntatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s'o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi.

Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ţi iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate si cumpără ce găseşte; duce de la Radna ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad, şi aduce de la Arad ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dînsa ca să nu mai aducă ce a dus, şi vinde mai bucuros cu cîştig puţin decît ca să-i „clocească” marfa.

Numai în zilele de Sîntă Mărie se întoarce Mara cu coşurile deşerte la casa ei.

Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murăşului, e mănăstirea minoriţilor, vestita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari şi frumoase se văd pe Murăş la deal ruinele acoperite cu muşchi ale cetăţii de la Şoimoş; în faţa bisericii se întinde Radna cea frumoasă şi peste Murăş e Lipova cu turnul sclipicios şi plin de zorzoane al bisericii româneşti, iar pe Murăş la vale se întinde şesul cel nesfîrşit al Ţării Ungureşti. Mara însă, le trece toate cu vederea: pentru dînsa nu e decît un loc larg în faţa mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav de multă lume.

Căci e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrămează şi de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoşi, cei săraci se simt bogaţi şi cei nenorociţi se simt fericiţi.

Mara, deşi creştină adevărată, se duce şi ea cîteodată în biserica aceasta, dar se închină creştineşte, cu cruci şi cu mătănii, cum se cuvine în faţa lui Dumnezeu. Că, icoana face minuni, asta n'o crede; ştie prea bine că o Maică Precistă nemţească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă raşi ca'n palmă şi se strîmbă grozav de urît, au o ştiinţă tainică şi ştiu să facă fel de fel de farmece, pentru ca boala să-şi vie la leac, săracul să-şi găsească sprijoana şi nenorocitul să se fericească. Bine face dar lumea care vine la Maria Radna să se închine, şi Marei îi rîde inima cînd pe la Sînte Mării timpul e frumos, ca lumea să poată veni cale de o săptămînă de zile, cete-cete, cu praporele în vînt, cu crucile împodobite cu flori şi cîntînd psalmi şi litanii. Acum, cînd vin sutele şi se adună miile pe locul cel larg din faţa mănăstirii, acum e secerişul Marei, care dimineaţa iese cu coşurile pline şi seara se întoarce cu ele goale. De aceea se închină Mara şi în faţa icoanei, apoi îşi ia copilaşii, pe care totdeauna îi poartă cu dînsa, îi dă puţin înainte şi le zice: “Inchinaţi-vă şi voi, sărăcuţii mamei!”

Sunt săraci, sărăcuţii, că n'au tată; e săracă şi ea, c'a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase cînd se duce la tîrg? Cum ar putea dînsa să stea de dimineaţă pînă seara fără ca să-i vadă? Cum, cînd e atît de bine să-i vezi!?

Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se tîrguieşte şi se ceartă cu oamenii, se mai ia şi de cap cîteodată, plînge şi se plînge c'a rămas văduvă, şi-apoi se uită împregiur să-şi vadă copiii şi iar rîde.

 

(I. Slavici, Mara, în Id., Opere II, ESPLA,Bucureşti, 1952, pp. 3-4)

 

 
ultimo aggiornamento: 02-Apr-2007
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2020 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina