1853 | Cronologie | Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI - UniFI
Salta gli elementi di navigazione
banner
logo ridotto
logo-salomone
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
Menù principale

1853

Politică europeană

1853-1856, Austria alege să favorizeze puterile occidentale în conflictul lor cu Rusia, menţinîndu-şi neutralitatea armată; Rusia ajutase în schimb Austria la înăbuşirea revoluţiei şi se consideră trădată. Austria nu obţine nici deplina încredere a aliaţilor ei occidentali. Cu toate acestea, Tratatul de pace de la Paris a cuprins şi o serie de prevederi favorabile Austriei, cum ar fi acordarea sudului Basarabiei către România, tăindu-se astfel accesul Rusiei la gurile Dunării, sau garantarea liberei navigaţii pe fluviu. Monarhia a fost tentată să pună stăpînire pe Principatele Româneşti dunărene, dar nu s-a hotărît să renunţe pentru aceasta la Lombardia şi Veneţia; februarie 6: trupele austriece înăbuşă o revoltă la Milano, inspirată de ideologia lui Mazzini; februarie 13, austriecii decid confiscarea bunurilor refugiaţilor politici din Lombardia şi Veneto. Cavour îşi recheamă ambasadorul de la Viena, considerînd decizia austriacă o provocare; mai 21, ruperea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi Turcia, un pas către declararea războiului; iulie 3, fără să declare război Turciei, trupele ţariste trec Prutul în Moldova; octombrie, primul congres al asociaţiilor muncitoreşti din Italia, la Asti, în Piemont; octombrie 9, ultimatum al Turciei către Rusia, pentru retragerea trupelor sale din Principatele române; octombrie 16, Turcia declară război Rusiei. Începe războiul Crimeei; octombrie 18, o mulţime instigată de forţe reacţionare asaltează Palazzo Cavour de la Torino; noiembrie 26, Papa Pius IX promulgă bula papală Ad apostolicam sedem, prin care episcopia greco-catolică a Blajului este ridicată la rang de mitropolie, cu două episcopii sufragante, Gherla şi Lugoj. Hotărîrea Cancelariei imperiale exista încă din 1851; decembrie 1853, alegeri în Piemont: o majoritate confortabilă de centru consolidează poziţia lui Cavour; decembrie, acuzaţi de a fi pus la cale în Lombardia şi Veneto o revoltă anti-austriacă, cinci patrioţi italieni sunt executaţi la Belfiore 

Politică românească

Martie 2, patentă imperială de emancipare a jelerilor, cu valabilitate pentru Ungaria, Banat, Crişana, Maramureş, împroprietărirea făcîndu-se prin răscumpărare; octombrie, domnitorii Tării Româneşti (Barbu Ştirbei) şi Moldovei (Grigore Alexandru Ghica) se refugiază la Viena 

Societate, cultură

Prima reprezentaţie a operei Traviata de Giuseppe Verdi 

Periodice

Reapare, pentru un an, revista Republica română (Paris); apar revistele: Telegraful Român (Sibiu)

Autori, s-au născut

Ion Pop-Reteganu 

Autori, au murit

 

Opere străine

Les châtiments [Pedepsele] (Victor Hugo)  

Opere româneşti

Doine şi lăcrămioare 1842-1852 (Vasile Alecsandri); Les doïnas. Poésies moldaves de Alecsandri (trad. de L.E. Voinesco); Sǎteanul creştin sau Partea moralǎ din foaia satului (Costache Aristia); Petru Rareş, dramă istorică în patru părţi (Gheorghe Asachi ); Deutsch-rumänische Wörterbuch. Dicţionariu german-român, I-Il, în colab. cu G. Munteanu (George Bariţ , 1853-1854); Nopturnele (George A. Baronzi); Don Gulică sau pantofiorii miraculo şi (Alexandru Depărăţeanu); Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea (Anton Pann); Hoţii şi hagiul (Alexandru Pelimon); Hronica românilor şi a mai multor neamuri, tom I-III, ed. de Aug. Treboniu Laurian, A. Panu, M. Kogălniceanu (Gheorghe Şincai , 1853-1854); Arabescuri. O călătorie pe Dunăre cu Ghimia (Ioan Voinescu II), Nicolas Balcesco (Ioan Voinescu II)  

 
ultimo aggiornamento: 25-Set-2019
Condividi su Facebook Twitter LinkedIn
Cronologia della Letteratura Rumena - UniFI
© Copyright 2012-2024 Università degli Studi di Firenze - p.iva | cod.fiscale 01279680480
Unifi Dipartimento di Formazione, Lingue, Intercultura, Letterature e Psicologia (FORLILPSI) Home Page

Inizio pagina