Bariţ George
Data şi locul naşterii |
12 mai 1812, Jucul de Jos (Cluj) |
Data şi locul morţii |
20 aprilie 1893, Sibiu |
Abstract |
Istoric, publicist. Reprezentant al Şcolii Latiniste Ardelene, urmează şcoli maghiare şi româneşti transilvănene, frecventînd cu precădere cursurile superioare de la Blaj şi Cluj, unde obţine licenţe în Litere şi Teologie. Devine profesor la Blaj şi la Braşov. Format în spiritul idealurilor Şcolii Ardelene, desfăşoară o activitate culturală intensă, avînd ca obiectiv principal organizarea unui sistem şcolar eficient şi promovarea culturii în limba română. Numele lui rămîne legat în primul rînd de dezvoltarea presei: este întemeietorul revistelor Foaia pentru minte, inimă şi literatură (1838), Gazeta de Transilvania (1838), Observatorul (1878); din 1868 în 1889 e directorul revistei Transilvania; participă la întemeierea societăţii "Astra", al cărei secretar şi preşedinte va deveni, ulterior; membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), preşedinte al Academiei Române (1893). Activitatea sa de publicist este reunită în trei volume, publicate între 1889 şi 1891, şi dedicate istoriei transilvănene, Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani din urmă |
Bibliografie |
Cuvîntare scolasticească la ecsamenul de varǎ în şcoala românească din Braşov în Cetate (Braşov, 1837); Deutsch-rumänische Wörterbuch. Dicţionariu german-român, I-Il, în colab. cu G. Munteanu (Braşov, 1853-1854); Dicţionariu ungurescu-românescu. Magyar-román szótár (Braşov, 1869); Istoria regimentului al II românesc grăniţiar transilvan (Braşov, 1874); Catechismul calvinesc impus clerului şi poporului românesc sub domnia principilor Georgiu Rákoczy I şi II (Sibiu, 1879); Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani din urmă, I-III (Sibiu, 1889-1891); Două drame familiare. Lecturǎ pentru tinerimea de sexul femeiesc (Sibiu, 1891); Studii şi articole, pref. de I. Lupaş (Sibiu, 1912) |